În acest capitol vom încerca să aflăm mai multe puncte de vedere despre existenţa vieţii după moarte şi pentru că ne vom baza pe adevărul Bibliei, trebuie să înţelegem importanţa şi credibilitatea ei. Este Biblia demnă de crezare? Cine a scris-o? Cum şi când? Cum susţine Biblia existenţa unei alte vieţi decât cea pe care o cunoaştem noi – materială? De ce dovezi dispunem ca să dovedim existenţa unei altfel de vieţi?
Biblia este cartea cea mai citită din istorie. Este o colecţie de 66 de cărţi scrise de 44 de autori de-a lungul a paisprezece secole, acoperind peste 4000 de ani din istoria poporului evreu. Mesajul Bibliei se adresează tuturor. Ne prezintă o descoperire a adevărului prin care Dumnezeu ne transmite ce trebuie să ştim despre lume, creaţie, planul Lui de mântuire, viitor. Învăţătura Bibliei este compactă deşi este transmisă de autori cu nivele de educaţie şi culturi diferite. Ea nu conţine o colecţie de mituri şi idei abstracte despre Dumnezeu ci revelează caracterul Lui şi implicarea Lui în viaţa omului de la origini până la primii creştini, iar în ultima carte Dumnezeu îi descoperă apostolului Ioan tot viitorul omenirii până la confruntarea finală între Dumnezeu şi Satan. Ne-au rămas mărturii scrise şi arheologice care aduc dovezi de necontestat despre adevărurile biblice şi continuă să fie scoase la lumină situri şi scrieri cu noi dovezi.
Nu ne vom ocupa aici de aceste lucruri, nu este scopul acestei cărţi, vreau doar să vă spun că Biblia nu minte şi nu se contrazice. De aceea versetele din 2 Timotei 3:16-17 pot fi crezute fără urmă de îndoială: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru că omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
Dar cum rămâne cu expresia pe care o auzim mereu: “Crede şi nu cerceta”? Are ea bază în Biblie? Nicidecum. Citim în Faptele apostolilor 17:11 “Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.” Ce anume este Cuvântul? În primul capitol al Evangheliei după Ioan aflăm: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.” Acesta era Cuvântul despre care Geneza spune “Dumnezeu a zis…”, iar Psalmul 33:6 spune: “Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui.” Mergând mai departe în Evanghelia după Ioan vedem ce s-a mai întâmplat cu acest Cuvânt care a fost prezent la creaţie alături de Dumnezeu şi de Duhul Lui: “Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”(versetul 14). Despre acest Cuvânt se vorbeşte în Fapte 17:11. Iată că, deşi cei de la care aflaseră despre Isus Îl cunoscuseră personal, ei nu luau de bun tot ce auzeau, ci cercetau singuri să vadă dacă este adevărat sau nu. Aşadar, dacă cineva va spune: “crede şi nu cerceta”, să-i spuneţi că în Biblie nu există o asemenea afirmaţie, dimpotrivă. Dumnezeu ne cere să cercetăm toate lucrurile şi să păstrăm ce este bun (1 Tesaloniceni 5:21).
În ce priveşte infailibilitatea Bibliei, există destule versete care ne confirmă că Biblia este corectă şi completă: Deuteronom 4:2 -”Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu.” Proverbe 30:6 -”N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos.” Apocalipsa 22:18,19 -”Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” Deci este clar: nimeni nu are voie să adauge sau să scoată ceva din Biblie fără să-şi atragă pedeapsa lui Dumnezeu.
Acestea fiind zise, să ne îndreptăm puţin atenţia spre lumea spirituală, nevăzută. Căci, ce este credinţa, decât “o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Ca să avem o relaţie cu Dumnezeu, trebuie să credem că El există, pentru că “fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui.” (Evrei 11:6). Dacă lumea în care trăim se bazează, în tot ceea ce ştie şi percepe pe simţuri, lucrurile stau diferit în ce priveşte credinţa. Când credem, atunci nu mai avem nevoie de dovezi. Aşa cum ştim că becul se aprinde atunci când prin fir trece curent, deşi nu putem vedea curentul, aşa cum credem că, prima noastră iubire va dura veşnic, deşi n-avem nici o certitudine (şi astea sunt doar două exemple la îndemână, aşa, şi încă mult mai mult pe Dumnezeu trebuie să-L credem pe cuvânt. Hai să spunem că vom crede. Dar de unde ştim că ceea ce primim este de la Dumnezeu? Pentru că şi asta găsim în Biblie: “Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi lucruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:9-11). Atâta timp cât Îi cereţi lui Dumnezeu să vi se descopere, o va face. El se uită la inima voastră sinceră şi dacă voi veţi face un pas către Dumnezeu, El va face restul paşilor rămaşi către voi.
Omului raţional de azi, care se bazează numai pe dovezi ştiinţifice incontestabile, îi vine greu să creadă în existenţa unor altfel de fiinţe decât noi, care coexistă cu noi pe pământ. Însă, înainte ca Dumnezeu să fi creat omul, El a creat acele fiinţe pe care noi le numim îngeri. Ei au jucat în istoria omenirii un rol important şi vor continua s-o facă. Îngerii sunt fiinţe create, superioare spiritual, iar ei au fost creaţi ca să slujească lui Dumnezeu şi la porunca Lui, nouă. Ei se închină lui Dumnezeu, fac voia Lui, influenţează evenimente, veghează asupra oamenilor şi bisericii, sunt folosiţi de Dumnezeu pentru a-I pedepsi duşmanii.
Cum arată îngerii? Ei au trupuri spirituale, aşa cum a avut şi Isus după înviere. Ei se pot arăta sub formă umană, apariţii sau arătări. Ei sunt veşnici, nu vor muri niciodată. Fac parte din lumea lui Dumnezeu, unde vom ajunge şi noi după părăsirea trupului, la moartea fizică.
În Biblie ni se vorbeşte despre moarte în mai multe contexte. Există moartea fizică, despre care tocmai am pomenit, care apare atunci când intervine separarea duhului de trup (Ecles.12:7). Aici ni se spune că duhul se întoarce la Dumnezeu, iar trupul, în ţărână. Nu ni se spune că duhul este desfiinţat, anihilat sau îşi încetează în vreun fel existenţa.
Apoi, există moartea spirituală care a intrat în lume odată cu căderea lui Adam şi a Evei în păcat. Păcatul lor a distrus legătura perfectă pe care o aveau cu Dumnezeu în grădina Edenului. Aceasta este mult mai groaznică decât cea fizică. De atunci, toţi urmaşii lui Adam se nasc morţi din punct de vedere spiritual (Isaia 59:2-10). Nici aceasta nu presupune anihilare, ci însemnă a rămâne veşnic despărţit de Dumnezeu, chiar şi după moartea fizică, atunci când ne vom convinge că există o altă viaţă după ce murim, iar viaţa materială este doar o etapă.
Singura nădejde a omului născut cu o natură păcătoasă, rămâne lucrarea răscumpărătoare a lui Isus Hristos (Luca 19:10, Ioan 6:51, Ioan 5:21,24). Apostolul Pavel ne explică procesul acestei treceri de la moarte spre viaţă în Efeseni 2:13,19: “Dar acum, în Hristos Isus voi, care odinioară eraţi îndepărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos.”, “Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu.”
În Adam, am murit spiritual, dar în Hristos ne putem întoarce la Dumnezeu, ca să primim iarăşi viaţă, aşa cum Dumnezeu o intenţionase pentru noi când ne-a creat!
Pentru că Dumnezeu este sfânt, este adevăr şi este dreptate, în prezenţa Sa nu poate sta nimic impur, nimic rău, nimic mincinos. Atunci când primii oameni s-au lăsat amăgiţi de Satan şi au ales să nu asculte de Dumnezeu, a pătruns răul în lume, iar Biblia îl numeşte păcat, natura păcătoasă, firea pământească, subjugată greşelii şi supusă morţii. Cât timp trăim în trup, avem posibilitatea de salvare din această stare de păcat, însă după moarte nu vom mai putea alege, ci vine judecata în care răul şi adepţii lui vor fi separaţi veşnic de Dumnezeu şi sfinţii Lui.
Întorcându-ne la fiinţele spirituale pe care le numim îngeri, oriunde citim în Cuvântul lui Dumnezeu, vom vedea că joacă un rol important în vieţile oamenilor, apărând interesele lui Dumnezeu şi ajutând oamenii. Nu vreau să se înţeleagă că Dumnezeu ar avea vreo clipă nevoie de a fi ajutat, ci El este atotputernic. Însă El a ales să ne creeze şi să ne lase să funcţionăm, ajutând nepriceperii şi stângăciei noastre să găsim drumul înapoi spre El!
Dar nu toate fiinţele pe care Dumnezeu le-a creat, au rămas în starea în care au fost create. Nu toţi îngerii slujesc lui Dumnezeu şi intereselor Lui. Ci, Biblia mai menţionează o categorie de îngeri care nu sunt nicidecum în graţiile şi-n slujba lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, Biblia îi numeşte mincinoşi, înşelători şi răi. De unde vin ei? Dacă au fost creaţi de Dumnezeu, oare poate Dumnezeu crea ceva imperfect sau rău? Ezechiel ne oferă o explicaţie despre cine este diavolul şi cum a ajuns el aşa. În capitolul 28 versetele 11-19 se referă la originile celui rău, care, creat ca cel mai perfect înger, fusese conducătorul închinării în cer. Dar a fost un moment în care în inima lui a apărut dorinţa ca să nu mai fie el cel care se închină, ci toţi să i se închine lui, cel mai frumos, cel mai înţelept. Împărăţia lui este una a dezbinării, mândriei şi înşelării, a întunericului pentru că atunci când a cerut închinarea pentru el, a fost izgonit din prezenţa sfântă a lui Dumnezeu şi a căzut în dizgraţie. Deşi este opusă Împărăţiei lui Dumnezeu, nu este egală, nici ca putere, nici ca valoare, Satan fiind şi el, ca şi noi, o fiinţă creată. Puterea lui este mai mare ca a noastră pentru că el este o fiinţă spirituală, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne temem! El caută de la căderea lui în dizgraţie să atragă cât mai mulţi de partea lui pentru că ştie că pentru el urmează numai pedeapsa, într-un loc creat pentru el, iadul. Umblă să înşele oamenii pentru că ştie că ei sunt lumina ochilor lui Dumnezeu, ştie că Dumnezeu ne-a creat fii şi fiice ca să ne bucurăm de prezenţa Lui şi caută să ne atragă de partea lui prin tot felul de tertipuri, prezentându-se pe sine ca o alternativă la adevăratul Dumnezeu sau, chiar ca pe o victimă neînţeleasă şi neîndreptăţită.
Există oameni care susţin că răul există de când exista şi binele, că există două forţe egale: binele şi răul şi ele se războiesc mereu. Nu numai că Biblia susţine altceva, deşi ar trebui să fie suficient, s-au adus recent dovezi ştiinţifice că nu e aşa. Că binele nu e egal cu răul, dacă ar fi fost aşa, s-ar fi anulat una pe alta şi lumea aşa cum o ştim, n-ar fi existat. E o delectare pentru mine să văd emisiuni declarate ca fiind ştiinţifice că susţin adevărul biblic, fără urmă de îndoială.
Isaia cap.14 ne arată cum au pătruns mândria, îngâmfarea şi pretenţiile nefondate în inima lui Lucifer, destinat să conducă închinarea şi sfârşind prin a fi alungat. Unii gânditori au încercat să susţină că Isus este partea bună a lui Dumnezeu, iar Satan, fratele Lui rău. Este o cumplită erezie, pentru că Isus este Fiul lui Dumnezeu, iar diavolul, o fiinţa creată. Faptul că Biblia Îl numeşte Fiul lui Dumnezeu nu însemnă că este creat, pentru că, aşa cum am spus deja, El a fost acolo la creaţie şi toate au fost făcute prin El şi pentru El (Romani 11:36, Coloseni cap.1, Ioan cap.1).
Deşi se vorbeşte despre o putere mare pe care o are Satan, nu trebuie să ne temem, nu trebuie să-l respectăm sau să-l omagiem pentru că la cruce am fost eliberaţi de sub influenţa lui şi de sub puterea cu care ne-a subjugat. Dar, ignorându-l, ne putem expune nefiind preveniţi de vicleniile lui (Ef.6:12). E bine să ne cunoaştem adversarul, dar nu e bine să-i acordăm cea mai mare atenţie, ci să căutam să cunoaştem caracterul lui Dumnezeu foarte bine şi atunci vom şti foarte uşor să facem diferenţa între ceea ce vine de la Dumnezeu şi ceea ce este a celui rău. Ca şi când trebuie să recunoşti o monedă falsă. Nu vei ştii care e până nu o vei cunoaşte foarte bine pe cea reală. Da, dragii mei, nu vă lăsaţi amăgiţi de învăţături care susţin că adevărul e relativ şi vă îndeamnă la tot felul de compromisuri. Pentru că adevărul este unul şi este absolut! Ca să putem şti ce e bine şi ce e rău, trebuie să avem un termen de comparaţie. Standardul nostru trebuie să fie Dumnezeu şi trebuie să-L lăsăm să lucreze în viaţa noastră restaurarea, întoarcerea la ceea ce El ne-a creat să devenim. Numai aşa ne vom găsi împlinirea, pacea şi desăvârşirea la care El ne cheamă. E greu? Nici un drum nou nu e uşor. Însă acest drum, cu Dumnezeu oferă nu numai siguranţă ci şi certitudinea că mergem spre ce trebuie şi cum e mai bine pentru noi.
În fond, diavolul a fost şi el creat de Dumnezeu şi tot Dumnezeu este Cel care-i permite să acţioneze (Iov 1:12;2:6). Nu ştim de ce, nu e treaba noastră să-I cerem socoteală de ce se întâmplă toate lucrurile, ştiu doar că trebuie să cred şi să caut voia Tatălui. Dacă voia Lui este să-l lase pe diavol să existe, cine sunt eu să mă împotrivesc? Trebuie să mă împotrivesc diavolului şi lucrărilor lui, nu lui Dumnezeu!
Unde este diavolul? Deocamdată, pe pământ. Între noi. Sau, în unele cazuri, chiar în noi. Biblia spune că diavolii sunt fiinţe fără trup, capabile să înşele şi să ia în posesie trupuri omeneşti. Toate acele filme cu îndrăciţi nu sunt chiar ficţiuni, ci exagerări, însă bazate pe o realitate. Noi suntem supuşi atacurilor lui şi el doreşte mai mult ca orice să preia controlul vieţilor noastre. Nu este atotputernic ci este limitat de timp şi spaţiu, dar are o armată numeroasă şi bine pregătită, bună cunoscătoare a firii omeneşti şi foarte insistentă în a-şi vedea scopurile atinse. Iar aceste scopuri, am spus deja, sunt câştigarea câtor mai mulţi adepţi, închinători sau oameni înşelaţi care habar n-au că servesc scopurilor lui şi mijloacele lui sunt foarte variate. Scopul lui principal este de a convinge cât mai mulţi oameni să-l urmeze şi nu ţine neapărat ca ei să fie conştienţi de asta. Pentru el e suficient să-i ţină pe oameni departe de Dumnezeu. Pentru că, orice lucru, faptă, acţiune, preocupare trece pe primul plan în viaţa noastră, înaintea lui Dumnezeu, Îl nemulţumeşte. Creatorul nostru este un Dumnezeu gelos, dar nu e vorba de gelozia cunoscută de om: acea care face omul să manipuleze, să controleze, să pună stăpânire pe viaţa altcuiva, ci e vorba de dragostea divină care vrea ce e mai bine pentru noi, vrea să ne ţină aproape, acolo unde cel rău nu ne poate atinge. Pentru asta, diavolul poate fi foarte inventiv şi câteva din mijloacele lui de acţiune le vom deconspira pe aceste pagini.
Cum putem afla şi dejuca planurile lui? Ştiind că numai cei care au o relaţie corectă cu Dumnezeu vor trăi alături de El în veşnicie, însemnă că va trebui să găsim calea corectă spre Dumnezeu în hăţişul pe care diavolul ni-l pune înainte, în multitudinea de grupări şi convingeri religioase care susţin că numai ele deţin adevărul. Nu vreau să susţin o religie sau alta, ci vreau să susţin ceea ce Biblia spune, că există o singură cale care duce spre cer şi ea e foarte îngustă, nu dă voie la nici o interpretare, la nici un compromis. Compromisul este invenţia diavolului, Dumnezeu are o singură cale, un singur adevăr, EL ESTE ADEVĂRUL. Dacă vom crede în Dumnezeu şi-n ceea ce spune El, că a trimis pe Fiul Său să moară, luând asupra Lui păcatul şi moartea şi dându-ne la schimb viaţa şi sfinţirea prin învierea Lui, atunci suntem pe drumul cel bun! El doreşte să-L iubim şi să acceptăm ce a făcut El pentru a ne salva de sub influenţa celui rău şi începând o relaţie de Tată-fiu cu El, vom şti să alegem ce trebuie.
Când Îl cunoşti pe Dumnezeu, diavolul nu mai are nici o şansă! Armele lui secrete, putere, bogăţie, sex, religii false, etc., nu vor mai prezenta nici o atracţie pentru noi. Nu afirm că toate astea sunt creaţia lui Satan. Ştim că Dumnezeu a creat totul şi toate-I aparţin, însă diavolul a luat tot ce Dumnezeu a creat şi a răsucit, a pervertit făcând rele lucrurile bune. Să luăm cel mai simplu exemplu: sexul. Dumnezeu l-a creat ca cea mai de preţ unire între două persoane opuse ca gen, cea mai curată asociaţie, unire între soţ şi soţie, care au deplină încredere unul în altul, cel mai profund respect şi afecţiune, şi Dumnezeu a gândit acest lucru ca pe încununarea relaţiilor între oameni, unirea care face din doi indivizi total opuşi şi diferiţi, o singură persoană care reprezintă pe Dumnezeu Însuşi. Şi ce-a făcut diavolul? A profitat din plin de faptul că omul este o persoană creată cu nevoia de a fi iubit şi de a iubi şi a transformat cel mai minunat lucru (modul în care omul face voia lui Dumnezeu, găsindu-şi împlinirea într-o altă persoană) în ceva degradant, murdar, manipulator, ştim bine câte se întâmplă în acest domeniu, de la despărţiri care aduc cu ele suferinţe şi traume emoţionale greu de depăşit, până la violenţă, viol, destrăbălare. În zilele noastre nu mai există nici un respect pentru valori, toate lucrurile care odată erau respectate sunt azi ridiculizate, sunt trâmbiţate în mass-media şi-n mitinguri publice, valorile familiei sunt desconsiderate şi libertatea de exprimare este tot mai vehiculată, până acolo încât lucruri, până mai ieri ruşinoase, sunt expuse public şi se cer drepturi pentru homosexuali, lesbiene, travestiţi, totul împotriva oricărui bun simţ şi la modul cel mai degradant.
În omul căzut se află un teren propice pentru minciunile celui rău, iar el nu pierde timpul şi seamănă sămânţa răului care l-a pierdut şi pe el. Şi din cauza prezenţei păcatului în om, el nu poate înţelege lucrurile spirituale şi care Îl privesc pe Dumnezeu. Omul nu-L caută pe Dumnezeu de bună voie şi nici nu poate crede până credinţa nu i se dă, de aceea lucrurile spirituale îi rămân ascunse. Pe lângă asta, după cădere omul a pierdut calităţile iniţiale cu care a fost creat, păcatul degradează totul, chiar şi durata vieţii a fost redusă de la peste nouă sute de ani, cât trăiau primii oameni, până la şaptezeci de ani sau ceva mai mult. Acum cunoaştem în parte şi înţelegem în parte lucrurile (1 Cor.13:9-10), dar atunci când ne întoarcem la Tatăl, El ne descoperă lucruri ascunse, ne arată tot ce trebuie să ştim şi când vom merge în cer, ne va dezvălui şi ce n-am putut înţelege aici. Vom cunoaşte totul pe deplin.
Pentru că nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu şi pentru că Biblia ne spune că El e duh şi adevăr, nu are nici un rost să încercăm să ni-L înfăţişăm în vreun fel, cu atât mai mult cu cât El interzice categoric asta: “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în ape sub pământ. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti.”(Deut.5:8-9). Ca să ne apropiem de Dumnezeu trebuie să credem.
Cred că sunt acum suficiente dovezi că există ceva dincolo de ceea ce noi putem percepe cu ajutorul simţurilor. Există o altă lume, o altă Împărăţie, o altă existenţă. Dacă cineva crede, nu are nevoie de dovezi. Dacă cineva nu vrea să creadă, nici încă alte zece pagini nu l-ar putea convinge. Ce este cert, este că Dumnezeu există chiar dacă noi credem sau nu. Dacă vrem să credem, orice avem în jurul nostru ne stă mărturie. Avem o lume în care trăim şi care este guvernată de legi atât de precise, încât nu ar fi putut fi rezultatul unei întâmplări. Când vedem în jur atâta frumuseţe, atâta diversitate, atâta creativitate, nu putem să nu fim conştienţi de o Prezenţă desăvârşită care ţine totul în mâna Sa, care conduce şi guvernează un Univers atât de complex. Cuvântul Lui scris este o altă modalitate care ne stă la dispoziţie, din care putem afla cine este El şi care este scopul nostru aici. Biblia, scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu către oameni este cea mai sigură cale de a-L cunoaşte. Apoi, Însuşi Fiul lui Dumnezeu a spus când trăia pe pământ: “Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl”. O să spuneţi că El a trăit acum două mii de ani şi noi nu L-am văzut, însă asta nu-i o scuză. Pentru că Evanghelia după Ioan la capitolul 1:12 spune: “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”
Ce facem cu tot ce am aflat până acum, rămâne la alegerea noastră. Nici chiar Dumnezeu nu forţează uşa inimii noastre dacă noi nu vrem s-o deschidem. El stă la uşă şi bate. Însă, dacă vrem să-L cunoaştem şi nu ştim cum, El ne va arăta, ne va întinde o mână şi ne va ţine capul deasupra valurilor vieţii, ne va aşeza piciorul pe stâncă. Alegerea pe care o facem aici, va fi pentru totdeauna. Nouă, care murim în şaptezeci de ani, ne e greu să ne imaginăm veşnicia, însă o idee tot avem. Deci, contează alegerea noastră, pentru că, dacă nu există Dumnezeu şi noi credem în El, nu pierdem nimic, trăim frumos, moral şi-n pace, însă dacă există şi noi nu credem, pierdem totul şi vom alege iadul şi nu cred că cineva ar alege de bună voie să fie veşnic despărţit de Dumnezeu (Apocalipsa 21-22).
Existenţa vieţii după moarte nu poate fi dovedită decât prin credinţa sutelor, miilor de oameni care au murit susţinându-şi credinţa. Nimeni nu s-a întors de dincolo, ca să susţină aşa ceva. Dar creştinii cred în viaţa de după moarte şi trăiesc în aşa fel încât să acceadă în veşnicie. Numai un lucru vreau să adaug şi anume că mulţi vor fi surprinşi că există viaţă după moarte, însă mulţi vor fi surprinşi să vadă că a existat şi înainte de moarte. Aşa că trebuie să învăţăm să trăim ceea ce Dumnezeu ne-a dat, să ne bucurăm de viaţă din belşug şi să învăţăm să trăim cu semnificaţie.
Lovely. Great site.