|
P |
aranormalul este un cuvânt care nici nu apare în dicţionar. Elementul de compunere “para” înseamnă contra. Să deduc de aici că acest cuvânt înseamnă contra normalului? Cred că aşa e. Cum definesc adepţii această “evadare” din normal? O ştiinţă alternativă care ne dă posibilitatea de-a transcende dincolo de simţuri, într-o lume necunoscută, dar reală. De ce a apărut paranormalul? Din dorinţa omului de a se autodepăşi, de a recupera cele 90 de procente pierdute din capacitatea creierului. Paranormalul face parte din noul curent New Age, noua eră a iluminării, armoniei şi cunoaşterii. Afirmaţia centrală a acestui curent este că omul este divin, este o particică desprinsă din Dumnezeu, că fiecare trebuie să vadă că este dumnezeu şi să-şi dezvolte capacităţile de dumnezeu: dragostea, înţelepciunea, armonia. Ei susţin că fiecare are în sine slava lui Dumnezeu, totul este una şi una este totul, şi atunci oamenii sunt dumnezei. Transformarea pentru acest curent, iluminarea cum o numesc ei, este echivalentul pentru creştini a naşterii din nou. Pentru că totul e una şi una e totul, nu există absolut, bine şi rău, ci totul e relativ. Copiii sunt învăţati să se opună concepţiilor învechite ale părinţilor, şi această rebeliune este considerată evoluţia normală, constructivă, opusă conformismului retrograd. Deci acest nou curent susţine că omul este divin.
Paranormalul este un concept foarte larg, care cuprinde multe ramuri, de la dezvoltarea sensibilităţii extrasenzoriale (telepatie, telekinezie, hipnoză, reiki, tehnică radiantă, bioenergie, spiritism, ieşire în astral, radiestezie şi multe altele) până la practici medicale alternative (acupunctură, homeopatie, reflexoterapie, cristaloterapie, aromoterapie, terapia prin culoare, terapia cu ajutorul piramidei, etc). În afara acestor domenii, mai cuprinde şi Feng Shui (armonizarea spaţiului de locuit cu energiile cosmice), cabala (interpretarea ezoterică a vechiului Testament), interpretarea viselor, citirea câmpurilor energetice pentru diagnosticarea bolilor, chirurgia energetică, numerologia, astrologia, toate concentrate pe dezvoltarea capacităţilor psihosenzoriale, din punct de vedere metafizic, iar toate se transmit în mod ezoteric, adică sunt considerate secrete, numai un număr mic de iniţiaţi având acces la aceste informaţii.
Telepatia este o metodă de a transmite gânduri fără a rosti cuvinte, chiar de la distanţe mari. Prin metode yoga şi meditaţie, telepaţii pretind că pot transmite şi citi gândurile oamenilor sau le pot influenţa până la a le controla. În vremea când practicam şi eu yoga, am încercat şi aceste experienţe şi pot să vă spun că îmi era cumplit de teamă, simţeam cum o alta forţă pune stăpânire pe mine, mă controlează şi-mi spune ce gândeşte celălalt. Am înţeles destul de repede că nu era puterea mea sau capacităţile mele, cele care puteau citi gândurile, ci o forţă din afara mea. Nu mi-a plăcut deloc cum se derulau lucrurile şi am renunţat să mă mai implic în aşa ceva. Dumnezeu nu obligă pe nimeni să facă nimic şi ce se întâmpla acolo, era că noi învăţam să pătrundem în gândurile omului fără voia lui şi cu cât exersam mai mult, “puterile” noastre creşteau.
Auzisem poveşti despre oameni care te privesc direct în ochi şi te conving să faci ce-ţi cer ei. Mi se părea un abuz, dar eram curioasă să văd dacă eu pot. Acum ştiu că orice acţiune care inspiră teamă este demonică, dar atunci habar n-aveam cu ce mă joc. Deseori teama pune cu totul stăpânire pe oameni până acolo încât îi paralizează şi îi determină să asculte şi să se supună.
Spre deosebire de aceste practici, Împărăţia lui Dumnezeu este certitudine şi siguranţă, nu ne insuflă teroare. Atunci când ne naştem din nou, primim de la Dumnezeu daruri spirituale cu care să înţelegem noile lucruri care ni se descoperă. Nu este nevoie să ne chinuim să dezvoltăm noi eul nostru, aşa cum încearcă toţi cei care practică paranormalul, nu este nevoie să umblăm să descoperim ce am pierdut, pentru că, împreună cu viaţa veşnică, Dumnezeu ne dă şi noi capacităţi care să ne ajute să înţelegem lumea spirituală. Mulţi întreabă de unde ştim că Dumnezeu este Cel care ne vorbeşte. La început, ca să nu fim înşelaţi, nu ne implicăm prea tare în lupta spirituală, dar stăm lângă Dumnezeu în rugăciune şi studierea Bibliei până aflăm mai multe, dobândim experienţă, curaj, înţelepciune şi autoritate încât demonii nu vor mai avea dreptul să ni se împotrivească. Unul dintre darurile Duhului Sfânt este deosebirea duhurilor. Acest dar ne este de folos să descoperim cu cine avem de-a face. Fiecare creştin ar trebui să poată face deosebirea între duhurile cu care are de-a face în lupta spirituală. Nu ne naştem cu aceste daruri, dar le primim când ne întoarce la Dumnezeu. Cu ajutorul lor putem deosebi voia lui Dumnezeu de voia noastră, de şoapta vrăjmaşului, de sugestiile celor apropiaţi, etc. În lumina lui Dumnezeu nu există întuneric. Dacă încerci să introduci într-o cameră complet întunecoasă, un chibrit aprins, întunericul va fi învins. Cea mai mică rază de lumină este mai puternică decât întunericul, oricât de compact ar fi. Dar în Biblie avem avertizarea că Satan se poate transforma chiar şi în înger de lumină pentru a înşela pe cei aleşi, însă dacă stăm lângă Dumnezeu, aşa ceva nu se poate întâmpla. Exact cum iluminarea însemna luminare cu lumină artificială, aşa şi încercările celui rău vor fi sortite eşecului, pentru că nu ne va putea păcăli. Lumina lui este artificială şi este uşor de detectat pentru cel care Îl cunoaşte pe Dumnezeu.
În aceeaşi ordine de idei se poate situa şi sugestia, autosugestia, hipnoza care insistă pe controlarea psihicului uman din afară. Practicanţii acestei metode susţin că tot ce fac, fac prin credinţa în Dumnezeu, chiar se roagă atunci când fac aceste lucruri, cerând călăuzire divină. Dacă cineva care nu vă cunoaşte, v-ar cere ceva, orice, i-aţi da? Tot aşa şi Dumnezeu, nu-i călăuzeşte, orice ar zice ei. Dumnezeu nu se lasă folosit în felul acesta pentru că El cunoaşte inima omului şi toate gândurile lui: “Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui . “(2 Cronici 16:9).
Majoritatea celor care caută îmbunătăţirea calităţii vieţii prin aceste metode, se ocupă şi de alte asemenea lucruri, cum ar fi: încărcarea corpului cu “energii pozitive” de obicei folosind piramida ca pe un canal care transportă energia cosmică spre trupul şi mintea lor, dându-le o stare de confort. Aceşti oameni de regulă îi veţi recunoaşte după modul de viaţă încărcat de superstiţie, de un calm aparent netulburat, dar care ascunde mari frământări, întrebări care nu au primit răspunsuri, chiar dacă pare că viaţa lor a dobândit scop şi sens. Ei sunt într-o continuă căutare a binelui. Biblia ne spune că nu au primit dragostea adevărată ca să fie mântuiţi, pentru că nu cunosc adevărul. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună (2 Tesaloniceni 2:10,11). Le este mai uşor să creadă orice decât că Dumnezeu S-a jertfit pentru ei. De aceea Dumnezeu îi lasă în rătăcire, pradă minţii lor înşelătoare (Romani 1:28).
Căutând să afle adevărul pe aceste căi, ei vor înţelege că există o realitate spirituală, cu îngeri şi demoni, însă nu vor găsi uşor calea care este Cristos pentru că de-acum se află în controlul puterilor întunericului.
Îmi amintesc o experienţă de pe vremea când credeam cu putere că există oameni care au canale deschise spre lumea spirituală şi îmi pot răspunde la întrebări. Răsfoind reviste am găsit un nume într-o reclamă. Acel domn susţinea că citeşte câmpul energetic al omului şi îi spune de ce anume suferă, ce probleme personale are şi ce legături îi ţin înaintarea în loc. I-am scris. I-am pus şi o fotografie în plic şi la câteva zile am început să mă simt ciudat. Aveam frisoane din când în când, simţeam furnicături peste tot, parcă mă urmărea cineva în permanenţă cu privirea şi o prezenţă străină era în casa şi în mintea mea. Într-o noapte, pe când abia adormisem cuprinsă de teamă şi nelinişte, la ora 12 fix a pocnit puternic ceva în casă. Am sărit din pat şi am aprins lumina ca să văd ce se întâmplase. M-am gândit că o fi căzut vreo carte sau vreo jucărie de pe raft. Nu era nimic în neregulă şi fiul meu de 10 ani dormea liniştit. Toate erau la locul lor. Mă străduiam să înţeleg ce se petrecuse în timp ce încercam să mă liniştesc. Deasupra locuia o familie cam războinică şi m-am gândit că poate fusese una din certurile lor obişnuite şi au trântit ceva greu pe podea. Am respirat adânc, m-am adunat, am făcut câteva exerciţii de meditaţie, am stins lumina şi m-am culcat. Pe când credeam că voi adormi, a bubuit din nou, şi mai tare. Am aprins lumina şi m-am uitat la ceas: era 1 fix. Încercam să mă amuz, spunând că-i apuca pe vecini numai la ore fixe, dar eram atât de copleşită de teamă, că nici nu mai gândeam. Am dat drumul la muzică încercând să înţeleg de ce mi-era aşa frică. N-am fost niciodată o persoana fricoasă, eram chiar considerată uneori insensibilă din cauza felului cum mă comportam în momente de criză, de aceea era şi mai ciudat ce se întâmpla. Am verificat totuşi din nou, am lăsat lumina aprinsă şi m-am întins. Cu greu m-am liniştit. Mă treceau frisoane ca acelea de febră şi mă gândeam, poate răcesc. Dar, după exact o oră, la două, a bubuit din nou. Am intrat în panică. M-a luat cu fiori reci pe şirea spinării. Nu mai încercasem niciodată asemenea sentimente, era groaznic. Inima îmi bătea să-mi sara din piept, mă ţineam de tâmple parcă să mă liniştesc, dar a trecut o vreme până m-am liniştit. M-am tot plimbat prin casă, parcă îmi venea să trezesc copilul să nu fiu singură, mă luptam cu panica şi cu tot ce simţeam. N-am vrut să mai sting lumina şi să mai adorm, aşteptam să mai treacă o oră gândindu-mă că încă una ca asta şi-mi pierd minţile. Auzisem despre tot felul de fenomene ca poltergeist (atunci când spiritele lasă urme ale trecerii lor şi se manifestă zgomotos), şi mă temeam că aşa ceva se întâmpla şi acum. Dar de ce? Ce spirite supărasem şi cu ce? Aşteptam să se facă dimineaţă, aş fi vrut să mă rog, dar nu ştiam cum şi au trecut ore până mi-am dat seama că nu se mai auzea nimic. Către ora 4 am adormit, ruptă de oboseală şi epuizată psihic şi emoţional. A doua zi de dimineaţă am vrut să aflu ce se întâmplase şi a venit o vecină care mi-a zis că murise un bătrân la o altă scară. M-am bucurat că devenisem atât de sensibilă şi că puteam percepe, în sfârşit, la alt nivel lucrurile spirituale! Dar mi-am promis să nu mă mai sperii de prezenţe străine care nu fac nici un rău ci doar îşi caută drum spre cele veşnice. Imaginaţia mea a luat-o razna şi am început să îmi fac mustrări de conştiinţă că din cauza fricii nu putusem să comunic cu bietul rătăcit, care sigur venise la mine cu un scop precis, acela de a îmi comunica ceva. Mă gândeam poate că bătrânul făcuse doar o farsă ca să se amuze de teama mea. Ar fi amuzant dacă n-ar fi grotesc. Dar eu la vremea aceea chiar credeam în aşa ceva. După câteva zile, am primit o scrisoare de la acel vindecător şi cititor de aure, care îmi scria că în noaptea cu pricina lucrase asupra mea şi aflase anumite lucruri despre mine, pe care le pomenea în scrisoare. M-am cutremurat. M-am speriat groaznic, amintindu-mi ce efect devastator avusese asupra mea noaptea aceea. Atunci mi-am promis că niciodată nu voi mai risca să mai fac aşa ceva. Unii ar spune că nu trebuia să mă opresc a fost doar o experienţă neplăcută şi acel om o fi fost vreun şarlatan. Însă eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu că acea experienţă m-a făcut să mă opresc din ceea ce putea deveni mult mai rău şi mai periculos. Intuiam cât rău poate produce consultarea acestor persoane. Şi mă temeam de ce s-ar putea întâmpla.
În tentativele mele de autodepăşire, am încercat şi proiecţia astrală. Citisem că există posibilitatea de a-ţi părăsi trupul pentru un timp şi de a-l privi de undeva de sus. Învăţasem ce trebuie să spun şi ce trebuie să fac, dar au trecut doi ani până am reuşit. Aveam pe atunci o relaţie tulbure, bazată pe minciuni şi voiam cu orice preţ să aflu adevărul. Aşa că o vreme, seară de seară, încercam să ajung în starea alfa, care se cerea pentru o asemenea experienţă şi am reuşit. Într-o seară eram din nou singură cu fiul meu, l-am pus la culcare, l-am acoperit cu o plapumă groasă că era frig, am închis uşile între noi şi m-am pus pe meditat. Aveam pe peretele din partea patului un tapet cu o cascadă pe care am ales-o tocmai din motivul că apa aceea curgătoare şi limpede mă ajuta să ajung în sfere înalte mai repede. Privind la tapet mă tot imaginam acolo şi am aţipit. Îmi doream din răsputeri să ajung la iubitul meu acasă să văd ce se întâmplă de fapt acolo şi mă sugestionam că ies şi plec. Vizualizam chiar şi direcţia spre el şi mă concentram cum citisem că trebuie, până am aţipit, cum am spus. În timpul ieşirii în astral se spune că nu se mai văd pereţii, sau că poţi trece şi vedea prin ei, nu te mai împiedică materia, dar citisem că numai iniţiaţii trebuie să încerce aşa ceva, pentru că era o stare periculoasă, o lume necunoscută în care poţi întâlni spirite rele care te pot speria sau ucide şi cei slabi n-au ce căuta acolo. Eu mă consideram pregătită să fac asta, eram destul de motivată şi mă credeam puternică. Şi, mai mult, învăţasem ce trebuie să fac dacă dau peste cine nu trebuie: mă rog, invoc Numele Domnului Isus sau fac semnul crucii. Tot meditând la astea pentru orice eventualitate, în starea aceea pe jumătate adormită, m-am trezit privindu-mă în oglinda în baie. M-am întrebat cum ajunsesem acolo, doar mai înainte eram în pat. Ca omul care se duce să bea apă, dar până la chiuvetă uită ce caută acolo, m-am întors şi eu cu privirea spre pat. M-am văzut întinsă acolo, aşa cum aţipisem, cu faţa spre tapet. M-am uitat din nou în oglindă şi m-am îngrozit: eram în două locuri deodată. Groaza a pus stăpânire pe mine şi m-am simţit trasă cu putere înapoi în pat, de un fir invizibil. Când m-am “izbit” de propriul trup, am sărit direct în capul oaselor. Am zâmbit, crezând ca am visat. Mi-am amintit tot ce gândisem: dorinţa nebună de a pleca, traseul pe care mă vedeam mergând, rugăciunile pe care le repetam în gând, pentru orice eventualitate, siguranţa pe care o simţeam, crezând ca sunt pregătită şi apoi teama când m-am văzut stând în pat, ca moartă. Nu fusese un sentiment plăcut şi mi-am amintit cazurile despre care citisem, că nu s-au mai trezit, că o entitate rea le rupsese firul de legătură cu trupul şi nu s-au mai putut întoarce, aceştia fiind rătăciţii care bântuie şi devin fantome. Mă gândeam cum de am fost în stare să îmi asum asemenea risc cu un copil în casă? Dacă păţeam ceva şi rămâneam suspendată între lumi, iar fiul meu m-ar fi găsit dimineaţa rece? În timp ce mă gândeam la fiul meu, mi-a venit un gând: alunecase plapuma de pe el şi-i atârnă un picior din pat. De unde ştiam asta? Cele două uşi dintre noi erau închise. De obicei le închideam seara, ca să nu mă deranjeze din meditaţii dacă avea nevoie la baie peste noapte. Nici acum nu credeam că s-a întâmplat cu adevărat, eram obişnuită să rămân singură cu gândurile mele şi nu mă deranjau câte îmi treceau prin cap, dar m-am hotărât să verific. Aveam un indiciu: felul în care dormea fiul meu. Îl văzusem când mă văzusem în oglindă la baie. M-am ridicat, am deschis cele două uşi şi am intrat la el. Stătea aşa cum îl văzusem: pe burtă, cu un picior atârnat din pat şi plapuma căzută jos de pe el. Tremurând de frică, i-am pus piciorul înapoi în pat, l-am acoperit şi m-am întors în patul meu promiţând că nici asta nu voi mai încerca niciodată. Din nou amatorii de aşa ceva ar putea spune că am fost o laşă, dar eu prefer să fiu vie şi cu mintea întreagă!
Apoi, am practicat o vreme Feng Shui. Mi se părea că asta este cea mai puţin periculoasă dintre toate practicile de până atunci. Căutam ca patul să fie aşezat în locul cel mai pozitiv, ca să mă pot odihni bine, căutam metode de a purifica atmosfera în casă prin ardere de tămâie sau cu sare, tot felul de lucruri pe care le găseam scrise prin cărţi şi care spuneau că garantează liniştea şi pacea în casă. Am avut într-o vreme şi pisici pentru că se spunea că adună negativul din casă, curăţă tot ce alţii lasă rău. Cică se aşează pe locul unde ei au stat şi nu se mişcă de acolo până locul nu este purificat. De fapt, poate că le place pentru că locul e cald, dacă am avea cuptor, ar sta acolo, sau poate că este locul preferat al pisicii, n-am stat prea mult să analizez. Dar devenisem foarte superstiţioasă şi foarte suspicioasă, îmi alegeam prietenii după felul cum îi “aprecia” pisica mea. Şi câte şi mai câte îmi băga diavolul în cap, de mă ţinea ocupată toată ziua.
Pentru că nici aranjarea lucrurilor prin casă nu a satisfăcut foamea mea după Dumnezeu, m-am apucat de bioenergie. Auzisem şi citisem despre noile metode de vindecare alternative, care sunt mai puţin invazive şi doream să le cunosc şi eu. Am aflat că unii cunoscuţi ai mei practicau tehnica radiantă şi m-am alăturat lor. Am aflat că ei credeau ca şi practicanţii yoga, că omul are corpuri energetice şi orice deviere a energiei determină îmbolnăviri. Am făcut un curs de iniţiere şi la sfârşitul cursului, cei doi profesori ne-au aşezat pe fiecare separat pe scaun, ne-au pus să închidem ochii şi au spus că urmează să ne deschidă canalele energetice din palme, pe care toţi oamenii le au, numai că ale noastre erau blocate. Ei tot şuşoteau ceva şi ne-au interzis să deschidem ochii, iar la urmă ne-au aşezat pe palmele care stăteau pe genunchi cu faţa-n sus câte un cristal, care, ziceau ei, este activat şi va activa centri energetici din palme. Am fost asiguraţi că de atunci încolo, palmele noastre vor “simţi” problemele oamenilor şi că le vor putea vindeca. Odată cu diploma, am primit şi câte un cristal încărcat cu energie pozitivă, care avea puterea de a vindeca boli când era purtat în dreptul organului bolnav sau putea încărca alte cristale care puteau fi folosite în aceleaşi scopuri. Ni s-a spus că aceste cristale aveau aşa o putere încât făceau să înflorească flori uscate (de ghiveci). Aveam un lămâi căruia nu-i mergea bine şi mai avea doar câteva frunze. Am vrut să verific şi seara am pus cristalul la rădăcina plantei. Am executat ritualul de curăţare energetică şi m-am culcat. Dimineaţa nu mi-a venit să-mi cred ochilor: avea cel puţin treizeci de frunze noi. M-am simţit foarte încurajată să continui. Aşa că am început să merg la acest cabinet unde oamenii veneau să fie vindecaţi. Oamenii erau întrebaţi dacă cred în Dumnezeu. Nu ne pierdeam vremea cu cei care spuneau că nu cred. Oamenilor li se propovăduia vindecarea prin credinţă. Ce se întâmplă când omul recunoaşte că are credinţă? Declararea credinţei îl va deschide spre lumea spirituală, însă dacă omul nu are o relaţie personală cu Dumnezeu, nu are protecţie. A avea o relaţie cu Dumnezeu înseamnă a accepta că Isus a murit pentru mine personal şi mai înseamnă că eu Îl voi ruga să-mi ierte păcatele mele personale şi-L voi ruga să vină în inima mea ca Domn şi Mântuitor al meu, personal. Degeaba cred ca şi majoritatea oamenilor că El a venit, a murit şi a înviat. Şi dracii cred şi se-nfioară (Iacov 2:19). Dar asta nu ajunge să primeşti viaţa veşnică. O relaţie înseamnă mult mai mult decât sărbatorirea unui Paşti sau a unui Crăciun, o spovedanie o dată pe an sau pomeni pentru săraci. Până nu declari cu gura ta că Isus este Domnul vieţii tale, viaţa ta nu se va schimba. Vom vorbi mai multe despre aceste lucruri în ultimul capitol. Aşa că aceşti oameni nu aveau cunoştinţă despre faptul că nu au protecţie, despre faptul că au nevoie de o relaţie cu Dumnezeu pentru că nimeni nu le spusese. Simplul fapt că veneau să consulte şarlatani ca noi, era destul ca să confirme că nu-L cunoşteau pe Dumnezeu. El nu lucrează aşa şi nici prin astfel de oameni. Numele lui Isus şi declararea domniei Lui în viaţa mea, este protecţia mea. Sângele care a curs pe cruce pentru mine acum 2000 de ani, are şi acum puterea de a ţine pe cel rău la distanţă. Acest sânge sfânt şi curat are putere de vindecare şi de eliberare de sub dominaţia răului. Dacă ştiu din poveşti cine este Isus şi ce-a făcut, asta nu mă mântuieşte şi nici nu-mi oferă protecţie. Dacă nu-L am în viaţa mea ca Domn, nu-mi este de nici un folos să ştiu, ba chiar asta mă condamnă, pentru că Dumnezeu nu ţine seama de vremurile în care nu ştiam, dar dacă ştiu şi nu iau atitudine, sunt pierdut (Fapte 17:30). Poate spune cineva din România azi că n-a auzit despre Cristos? Nu cred. Însă sunt prea puţini cei care Îl iau în serios.
Asupra acestor lucruri avertizează Biblia în Matei 7:21-23 -”Plecaţi de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea.” Despre asta este vorba. Nu oricine pretinde că-L cunoaşte, chiar Îl cunoaşte cu adevărat, ci doar aceia care fac voia Lui (1 Ioan 2:17 ; Marcu 3:35 ; 1 Tesaloniceni 4:3).
Iată că Dumnezeu spune ce trebuie să facem şi ce nu. De obicei, cei care fac asemenea vindecări spun că o fac prin credinţă, chiar şi ţigăncile vindecătoare afirmă că sunt credincioase când se ştie clar că fac vrăji, însă ceea ce se întâmplă aici nu are nimic de-a face cu credinţa. Omul când este bolnav sau are probleme în relaţii, îşi aminteşte de Dumnezeu şi cere ajutor. Dar nu asta e calea normală, ci predarea vieţii tale în mâna Celui care te-a creat. Nu ştiu dacă e chiar biblic termenul de “predare” pentru că El nu cere nimic de la noi, El ne-a creat, suntem deja ai Lui, dar recunoaşterea şi primirea a ceea ce El a făcut, unii evanghelişti o numesc predare. Aşa cum am făcut-o şi eu, aceşti tămăduitori folosesc Numele lui Isus ca pe o baghetă magică cu care acţionează conform cu încredinţarea pe care o au. Mi s-a spus şi mie şi am crezut, că toţi oamenii au capacitatea de a se conecta la energiile cosmice pozitive, pe care le pot canaliza apoi pentru a vindeca boli şi a face bine oamenilor.
În vremea aceea am făcut şi eu “vindecări” şi am “vindecat” dureri de cap, de coloană, musculare şi menstruale, reumatice, etc. Eram convinsă că fac bine. Simţeam cum sunt înconjurată de energii benefice şi de îndată ce-mi apropiam mâinile de o persoană, ştiam de ce anume suferă. Am spus şi mai devreme, Dumnezeu dă oamenilor daruri. Diavolul le ia, le perverteşte şi le foloseşte în interesul său. Dumnezeu se foloseşte de oameni în lucrarea Sa pe pământ, dar nimic din ce fac oamenii nu vine de la ei înşişi. Unele daruri sunt permanente, altele sunt de moment: vezi o nevoie şi primeşti de la Dumnezeu putere să o împlineşti, dar de obicei ai alte daruri. Aşa s-a întâmplat şi în viaţa mea. Dumnezeu avea un plan cu mine şi mi-a dăruit mijloacele să îndeplinesc planul Lui. A venit diavolul şi a început să mă “perieze”, cum a făcut şi cu primii oameni în Eden, spunându-mi cât de valoroasă eram eu şi cât de mult puteam ajuta oamenii, vindecând, ghicindu-le viitorul (dar asta e o altă poveste). Şi dacă puteam să câştig şi ceva bani din asta, cu atât mai bine! Să ştiţi, dragii mei, oricine aţi fi, că nici un om al lui Dumnezeu nu cere bani pentru binele care vi-l face. Eu ştiu că dacă Dumnezeu mi-a dat un dar, mi l-a dat pentru binele celor din jur, nu ca să mă îmbogăţesc eu şi mai ştiu că răsplata mea e în ceruri, aşa cum ne spune Dumnezeu: “Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” (Matei 6:20-21). Eu vreau să am o comoară în cer. Dacă eu mă pretind mare vindecătoare fur din slava lui Dumnezeu, cel care mi-a permis să am aceste aptitudini şi asta va fi tot ce-mi va rămâne: osanalele oamenilor sau banii câştigaţi. Satan asta aşteaptă. Îţi va şopti tot timpul în ureche cât eşti de grozav, de evoluat şi de puternic, până te va face să uiţi cu totul de Dumnezeu, ba mai mult, dacă poate, te va face să-L dispreţuieşti.
Diavolii sunt fiinţe cu destinaţii precise. Fiecare lucru rău este determinat şi influenţat de ei. Unii provoacă boli, alţii dezbinări, sentimente negative, depresii, etc. Dacă vreţi să ştiţi mai multe, există cărţi scrise de oameni cu experienţă în demonologie care vă pot edifica. Când în cabinetul unui vindecător intră un pacient, demonul care controlează “medicul” va şti imediat ce anume provoacă problema pentru care pacientul a venit. Pentru că, de obicei, tămăduitorii sunt controlaţi de demoni puternici, aceştia au dreptul pe care li-l dă poziţia ierarhic superioară să spună demonului de boală, de îngrijorare, de neputinţă să plece. Acesta va pleca, dar va lasă locul unuia mai puternic, de victimă, de teamă, de necredinţă. Aşa se trezeşte omul sub controlul unui demon şi n-are nici cea mai mică idee despre ce s-a întâmplat, pe moment este mulţumit că a scăpat de simptomele care îl deranjau, dar cu timpul va fi stăpânit de teamă, sau va ocoli biserica, va fi tot mai neinteresat de Dumnezeu şi îşi va pune încrederea în cel care l-a “vindecat” şi iată cum şi-a construit încet dar sigur, drumul spre iad. Că doar drumul spre iad este pavat cu cele mai bune intenţii! (Acest punct de vedere îl puteţi găsi expus pe larg în “Vindecarea prin eliberare” de Peter Horrobin). Atunci când omul vine cu inima deschisă spre vindecător, nu ştie la ce se expune. Asta se întâmplă în toate tehnicile şi practicile medicale alternative, de la bioenergie, la tehnica radiantă şi reiki. În cabinetele de acupunctură, presopunctură, masaj energetic, reflexoterapie, hipnoză, la fel. Apoi mai sunt şi terapiile prin culoare, apă energizată, muzică psihedelică, cristale, pietre preţioase, aromoterapie, vindecare cu magneţi, homeopatie, etc. Avem uneori o stare de rău care nu are o cauză vizibilă, detectabilă. Facem analize costisitoare, mergem la psihologi, nimic nu pare să ajute. Atunci auzim despre aceşti oameni care “fac minuni” şi-i căutam. Când vine ”specialistul” şi ne spune că-n câmpul nostru energetic s-a produs o dereglare care este floare la ureche pentru el de aranjat, noi credem. Nu ne va durea, nu presupune spitalizare, de ce să nu încercăm? Doar şi alţii s-au făcut bine! Nu toate bolile sunt generate de demoni, dar oricum nu este bine să ne punem încrederea în cabinetele acestea, apărute după revoluţie ca ciupercile după ploaie. Trebuie să înţelegem că este important să ştim ce filozofie stă în spatele fiecărui vindecător, pentru că el nu va afişa pe uşă “ocultist”. Este bine de ştiut că, odată alunecaţi pe panta asta, va fi foarte greu să ne întoarcem. Nu este un drum cu două sensuri, ci este sens unic —–> spre iad.
Vă amintiţi ilustraţia cu cercurile? Intersecţiile dintre cele trei cercuri fac posibilă trecerea de la unul la altul a sentimentelor, nevoilor. Să luăm câteva exemple. Începem cu nevoile trupeşti: foame, sete, siguranţă, sex. Dacă aceste nevoi nu sunt satisfăcute, lipsurile vor genera emoţii, emoţiile vor deveni sentimente, sentimentele se vor transforma în gânduri, gândurile vor genera reacţii, care vor deveni acţiuni. Iată cum acţiunile noastre vor fi guvernate de nemulţumire pentru că avem nevoi nesatisfăcute. Lucrurile pot sta şi invers, atunci când avem tot ce ne trebuie, suntem multumiţi şi fericiţi. Dar natura noastră coruptă nu va sta prea mult în starea de mulţumire, ci îşi va cere iar drepturile. Dacă nu-L cunoaştem pe Dumnezeu, satisfacerea nevoilor proprii va sta pe primul plan al vieţii noastre. De aceea este necesar să renunţăm la egoism, la mândrie şi să ne întoarcem spre Dumnezeu ca El să ne umple viaţa şi să se ocupe de lucrurile vieţii, ca, eliberaţi de îngrijorare, să putem face lucruri mai importante, mai utile, mai spirituale. Dumnezeu ne asigură că cei care-L vor urma, nu vor suferi de nici o lipsă (Matei 6:25-34; Ps.37:25). Atunci când se acumulează gânduri, emoţii şi sentimente negative, cădem în depresii care antrenează întreaga fiinţă în nemişcare şi taie pofta de viaţă. Când din duh trece dorinţa de viaţă în trup, se naşte dorinţa sexuală. Viaţa cere viaţă şi este normal să se întâmple aşa. Dumnezeu ne-a construit aşa, dar depinde de noi dacă această nevoie sexuală naşte creativitate sau devenim sclavii ei. Dacă va ajunge să ne controleze viaţa, vom căuta să potolim acest impuls fără să căutam călăuzire la Dumnezeu şi atunci vom alege să trăim în păcat, vom ţine neapărat să ne satisfacem dorinţa şi vom alege orice partener care este disponibil, sau vom bea, ne vom droga, una atrage după sine alta, aceste lucruri ne vor face să ne simţim tot mai vinovaţi, vom pleca tot mai departe de Dumnezeu pentru că nu există sentiment mai devastator şi mai dăunător ca vinovăţia. Diavolul nu va înceta să ne spună cât suntem de răi, de rataţi, de imposibil de iertat, oricât ar fi Dumnezeu de mare. Dar să nu-l credeţi. Dumnezeu aşteaptă doar să vă aruncaţi în braţele Lui şi să-I cereţi iertare. El vă va ierta şi vă va restaura. Dacă El ne-a creat, atunci El ştie cel mai bine că este posibil să greşim. Dacă nu vom recunoaşte asta, diavolul ne va purta la nesfârşit prin hăţişul filozofiilor lumii, până ne vor înconjura ca pânza unui păianjen şi nu vom mai avea scăpare. Când Dumnezeu intervine, lucrurile se schimbă. El va aduce restaurare, şi dacă Satan a încercat să dezbine fiinţa noastră, ţinând separate cele trei componente, sau provocând haos, Dumnezeu va reface acea unitate şi armonie care trebuie să domnească pentru ca noi să trăim liniştiţi. Dumnezeu este trinitar, dar în El există unitate perfectă. Deşi fiecare persoană din Trinitate are rol diferit, domneşte armonia, fiecare îşi cunoaşte şi îşi respectă locul şi rolul. El este singurul care ştie de ce lucrurile stau aşa cum stau şi El este singurul pe care ar trebui să-L întrebăm.
Ca să revenim la subiectul capitolului nostru, vă voi întreba dacă aţi auzit despre radiestezie. Radiestezistul ţine în mâna o nuieluşă de alun sau alt obiect, cu ajutorul căruia pretinde că descoperă apă, aur, alte metale sau află ce spirit anume bântuie o casă şi deranjează locatarii. Magnetismul corpului, acel fenomen care face ca obiecte metalice să stea lipite de corp, îndoirea unor obiecte metalice din privire sau cu puterea gândului, iată câteva preocupări oculte, la fel ca şi superstiţiile, descântecele, dansurile rituale care urmăresc doar recunoaştere publică şi notorietate. Sunt prezenţi mereu pe micul ecran oameni care-ţi rezolvă probleme prin telefon, care “ajută” poliţia să descopere criminali şi violatori. Puteţi spune că diavolul nu ar avea nici un interes să se deconspire. Nici n-o face. Oamenii care sunt prinşi cu infracţiuni şi plătesc cu închisoare, nu sunt decât nişte pioni neînsemnaţi, “victime colaterale” care îşi vor lua oricum pedeapsa, dar “afacerea” va înflori.
Purtarea de obiecte sfinţite, care poartă cu ele puteri de protecţie, sunt la fel de dăunătoare ca şi închinarea la ele. Dumnezeu condamnă astfel de practici (Deut.18:10-14). De ce poartă oamenii cu ei cruci cumpărate din biserici, cărticele de rugăciuni, icoane? Dacă ei cred că Isus a venit pe pământ, că mama Lui a fost Maria, deci cunosc scopul pentru care El a venit: să moară pentru păcatele noastre, atunci de ce îşi fac cruce, de ce se roagă la Maria, la sfinţi când ştiu bine că nici unul nu a murit pe cruce în locul lor? Eu o respect pe Maria şi pe sfinţi, pentru că povestea lor este spusă în Biblie şi aportul lor a fost important, dar NU MĂ ÎNCHIN LOR. Toate aceste practici sunt numite în Biblie închinare la idoli, idolatre. Pedeapsa pentru idolatrie este moartea. Dacă dumneavoastră aţi aştepta la gară pe cineva drag, care a fost mult timp plecat, oare când va intra trenul în gară veţi sări să îmbrăţişaţi locomotiva pentru că l-a adus pe cel drag, sau îl veţi îmbrăţişa pe el? De aceea nu pot înţelege de ce oamenii se închină şi sărută obiectul suferinţei Domnului. În loc să-L iubim pe El pentru ce-a făcut pentru noi, noi idolatrizăm crucea pe care El a fost chinuit. Este împotriva oricărei logici. Şi ne mai pretindem oameni credincioşi !
Nu mai are rost să pomenim de practicile despre care ştim cu siguranţă că sunt demonice: magia neagră, incantaţiile, vrăjile, scrierea automată, spiritismul, pendulul (verigheta magică), clarviziunea, descântecele, chiar şi cele contra deochiului, magia albă, iluzionismul. Deşi se ştie că sunt oculte, totuşi oamenii merg tot mai mult la aceşti clarvăzători să-i consulte în legatură cu toate problemele lor. Legarea şi dezlegarea căsătoriilor, intră în aceeaşi categorie de ocupaţii oculte. O mulţime de oameni susţin că au consultat cel puţin o dată persoane care se declară mediumuri, care vorbesc cu morţii şi aduc veşti din lumea de dincolo.
Cum am putea distinge adevărul de minciună într-o lume aflată sub domnia întunericului, fără descoperire de la Dumnezeu? Când chiar şi religii care se declară creştine, pun înaintea Bibliei studii, broşuri şi tradiţii care susţin doctrina lor, ne este foarte greu să descoperim adevărul. Aşa că singura soluţie este să cerem înţelepciune şi călăuzire de la Dumnezeu. Dacă găsim într-o carte lucruri care nu sunt scrise sau susţinute de Biblie, atunci acea carte nu prezintă credibilitate. Verificaţi tot ce citiţi în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Aşa cum pe fiecare pachet de ţigări scrie: “Tutunul dăunează grav sănătăţii” la fel ar trebui să scrie şi pe publicaţiile şi emisiunile care abundă de ocultism: “Pericol de moarte, dăunează grav relaţiei cu Dumnezeu”.
În Galateni 6:7, Pavel ne avertizează: “Nu vă înşelaţi. Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera”. Ar trebui să fugim cât mai departe de tot ce conţine termeni ca metafizic, paranormal, ezoteric.
