Începuseră durerile. Era pentru prima dată şi nu ştia ce-o aşteaptă. Şi-a chemat soţul şi au plecat la spital, dar, stupoare, spitalul era în carantină şi s-a trezit într-o salvare care o ducea în alt oraş sa nască. Se temea că va naşte în salvare. N-avu prea mult timp să se gândească, ajunseră acolo şi veni iute pe lume primul ei copil, o fetiţă. Oare ce va zice Mihai? El şi-a dorit băiat, dar n-a zis decât: ”bine ca sunteţi sănătoase amândouă”.
Stând în spital, Ileana se gândea la viaţa ei. Venise de la tară, locuise o vreme la un unchi, se angajase şi îl cunoscuse pe Mihai. S-au căsătorit şi şi-au găsit o cameră cu chirie. Începuseră de la lingură, cum se spune. El era constructor, lucra pe şantier şi sperau că vor primi curând o locuinţă. După ce s-au căsătorit, ea a rămas însărcinată imediat, dar n-a ţinut copilul, a zis că sunt prea săraci şi n-au unde sta aşa că s-a dus la spital, a plătit o taxă, s-a suit pe masă şi… gata! Fusese băiat, dar lui nu i-a spus fiindcă nu fusese de acord cu întreruperea sarcinii. Dacă ar fi ştiut că fusese băiat, tare s-ar mai fi supărat pe ea! Au trecut trei ani de atunci şi de câte ori treceau pe stradă pe lânga un cuplu cu copii mici, el îi spunea: ”vezi, atâta ar fi fost şi al nostru acuma!”. Aşa că, acum i-a făcut o fată. Oare de ce-i trebuiau lui copii aşa mult, Ileana nu înţelegea. Viaţa era atât de grea, dar i-a făcut pe plac. Iat-o acum mămică, la 23 de ani. Fetiţa era mică, fragilă şi negricioasă, semăna cu el. Ai lui erau aşa ţigănoşi, ea avea o piele albă, greu de bronzat. Fetiţa era brunetă, neagră la păr ca pana corbului. Mai născuse odată cu ea şi o ţigancă, dar fata ei nu era aşa neagră. Îi dăduseră fetiţa ţigăncii la alăptat, râdea când îşi amintea, o să-i spună fiică-sii când va creşte că au dat-o unei ţigănci la alăptat! Se spune pe la ţară că va avea noroc în viaţă. Să dea Dumnezeu!
O femeie făcuse crize de isterie când născuse, îl muşcase pe doctor şi-şi înjura bărbatul. Ileana se amuza: ce-o fi avut cu bietul om? Era şi ea la fel de “vinovată”. Ileana se gândise doar la mama ei, o femeie micuţă şi plină de viaţă. Ea născuse şase copii şi-i muriseră trei. Oare cum rezistase? Ileana îşi iubea mult mama. Se măritase târziu, cu un bărbat cu şapte ani mai tânăr. Era mult mai înalt ca ea, falnic ca brazii din pădurea satului, dar n-o respecta deloc. O bătea cumplit de câte ori avea chef şi de multe ori Ileana o scosese pe mama ei din mâinile lui. Ea îşi dorea ca soţul ei să nu fie niciodată aşa. Îl întâlnise pe Mihai, un ardelean blajin şi muncitor din Cluj, care venise în oraş la un frate, dornic să-şi croiască un viitor departe de satul în care crescuse. La început, Mihai îi scria poezii, era atât de romantic! Pe când o curta, ea stătea cu chirie la o bătrânică. Într-o dimineaţă el o căută acasă. Bătrânica îi spuse Ilenei că el o aşteaptă afară. Ileana nu-i permitea să intre în casă. Nu era casa ei şi nu-şi permitea să-l invite înăuntru. În aceeaşi casă locuia o altă tânără căreia îi mersese vestea că băga în casă, noaptea, pe fereastră, bărbaţi. Ileana ţinea la reputaţia ei, aşa că ieşi să-i spună lui Mihai să stea puţin până se îmbracă. Intrând să se îmbrace, găsi corespondenţa neridicată şi o luă cu ea înăuntru. Primise scrisori de acasă şi se puse să le citească, apoi să le comenteze cu gazda ei, uitând cu totul de bietul Mihai, care aştepta afară. Dacă văzu că Ileana nu se mai întoarce, el trecu drumul la un chioşc şi-i cumpără un parfum care se numea “nu mă uita” făcut din florile cu acelaşi nume, cu gând să bată la uşa casei şi să i-l dea. Dar Ilenei îi amintise de el gazda, se îmbrăcase iute şi ieşise să vadă dacă o mai aştepta afară.
Ileana zâmbi amintindu-si aceste lucruri. Oare ce le va rezerva viitorul?
Au trecut şase luni de la naşterea fetiţei. Ileana stătuse doar două luni cu ea şi trebuise să meargă la serviciu. Dar o alăpta pe fetiţă în continuare. De la o vreme, fetiţa plângea mult şi Ileana nu mai ştia ce să facă cu ea. S-a dus la doctor să vadă ce se întâmpla, dacă fetiţa era cumva bolnavă, dar ce a aflat n-a avut darul s-o bucure: era din nou însărcinată. Doamne, era greu cu una, ce va face cu doi copii acum? După avortul acela, prima sarcină fusese foarte dificilă. Ileana slăbise tare şi medicii au pus-o de mai multe ori pe masă ca să întrerupă sarcina, dar ea nu-şi dăduse acordul, aşa că avea 41 de kilograme când se născuse prima fetiţă. Se gândea acum cu groază că o sa o ia de la capăt. Cum se putuse întâmpla aşa ceva? Credea că dacă alăptează e ferită de o nouă sarcină. S-a dus la doctor să vadă ce putea face. Doctorul i-a spus:
- Îmi pare rău, dar nu mai pot face nimic pentru tine. A fost dat un decret în luna când ai născut şi nu mai avem voie să întrerupem sarcini. Ne paşte închisoarea dacă o facem. Nu-mi risc libertatea pentru tine, oricât mi-ai oferi.
Aşa că Ileana mai făcu o fetiţă, la un an şi doua luni diferenţă de prima şi-şi zise, ca să se încurajeze: ”Cu un drum, scap de scutece deodată şi cresc împreună, fie ce-o fi! ”
A trecut timpul. Fetele creşteau. Ilenei îi era greu să îngrijească doi copii mici, încercase să tocmească dădace, dar le dădea tot ce câştiga, să le ducă la creşă i-a fost milă, aşa că le-a dus o vreme la mama ei, la ţară. Nu le putea vizita prea des fiindcă era foarte departe. Eliza crescuse, avea doi ani si Ileana s-a dus sa le vadă. A intrat în curte şi Eliza era în braţele bunicii. Ileana a chemat-o:
- Hai la mama! Dar fetiţa s-a întors cu spatele la ea şi a zis:
- Nu mama. Şi s-a ghemuit în braţele bunicii.
Ileana s-a supărat tare şi şi-a promis să nu mai stea niciodată atât de departe de fetele ei, aşa că le-a luat acasă. Mihai o aştepta la gară. Au chemat un taxi, dar maşina nu mergea pe drumul obişnuit. Ileana a întrebat unde merg şi s-a plâns ca e obosită. Mihai i-a spus că merg până la mătuşa ei, dar nu vor sta mult. Au oprit în faţa unui bloc nou. Ileana s-a mirat, nu cunoştea locul şi a presupus că mătuşa se mutase. Au urcat şi când Mihai a deschis cu cheia uşa, fără să bată, Ileana s-a gândit că mătuşa îi lăsase cheia să aibă grijă de flori. Era curioasă să vadă cum se aranjase, dar când a intrat a văzut o mulţime de lucruri cunoscute înăuntru. A făcut ochii mari şi a întrebat:
- Ce caută lucrurile mele în casa mătuşii… şi atunci a înţeles: era casa lor. Nu şi-a mai încheiat fraza, ci, copleşita, s-a aşezat pe pat şi a plâns cat a putut. Mihai s-a aşezat lângă ea şi a ţinut-o în braţe. Când s-a potolit, s-a întors spre el şi l-a certat:
- Păi bine, măi omule, vrei să mă omori? Puteai să-mi spui…, dar Mihai a întrerupt-o:
- Atunci n-ar mai fi fost surpriză, nu?
Anii au trecut. Eliza era o ştrengăriţă care-şi surprindea părinţii cu şotiile ei. Ileana îi povestea cu plăcere când mai crescu despre toate pocinoagele care le făcea, ca atunci când cea mică avea şase luni şi îi dăduse biberonul, i-l lăsase sprijinit de pernă şi plecase la treaba în bucătărie. La scurt timp, auzi fata plângând. Îşi zice că probabil îi căzuse sticla şi s-a dus s-o aşeze la loc. Dar sticla nu era nicăieri. A căutat sub pat, nu era. Atunci şi-a dat seama: trebuia s-o fi luat Eliza. A găsit-o pitită după o uşă, cu sticla goala lângă ea. Când a văzut ca fusese descoperită, s-a uitat la mama ei cu teamă, ştiind bine ce făcuse, încât Ileana a plecat de acolo râzând şi a pus o alta sticla micuţei, noroc ca pregătise o cantitate mai mare. Altă dată, Ileana o auzi pe cea mică plângând. S-a mirat, parcă ştia că dormea. Când s-a dus să verifice, a găsit-o pe Eliza cocoţată în pătuţ, şezând pe spatele micuţei şi ţipând: ”Dii, căluţ!” I-a stat inima-n loc. Cum să baţi un copil de doi ani?
Pentru Ileana a fost o perioadă destul de grea. Fetele erau mici şi plângeau după ea sfâşietor de câte ori ieşea din casă. Dar nu avea de ales, trebuia să lucreze. Aşa că a angajat o femeie de la ţară să stea cu ele, apoi încă una, până fetele au avut cinci şi şase ani. După aceea, le-a învăţat să umble la aragaz, le-a legat cheia cu un şnur la gât şi le-a lăsat să se descurce. În ziua când ea lucra, fetele veneau la ea la serviciu şi stăteau până seara cu ea acolo.
Curând au început şcoala. Când Eliza a mers în clasa I, sora ei a mers la grădiniţă. Aşa au trecut primii ani din viaţa Elizei.
